Anunț după ce Ucraina a închis granițele cu România şi Ungaria. Decizia luată de Republica Moldova
Ucraina a închis, joi, 24 noiembrie, graniţele cu România şi Ungaria din cauza avariilor provocate de ruși. Anunțul a fost făcut de Serviciul de Stat al Frontierelor din țara vecină. Armata rusă a lovit, în ultimele zile, mai multe ţinte din infrastructura energetică a Ucrainei, iar bombardamentele au provocat pene uriaşe de curent în multe regiuni. Potrivit autorităților de la Kiev, posturile de control de la frontiere nu funcționează.
Ucraina și-a închis granițele cu România și Ungaria din cauza bombardamentelor rusești
Update 25 noiembrie, ora 12.13. 11 puncte de trecere a frontierei dintre Republica Moldova şi Ucraina şi-au oprit temporar activitatea, scrie Moldpres. Decizia a fost luată din cauza lipsei energiei electrice pe partea ucraineană sau a defecţiunilor tehnice la bazele de date ale autorităţilor de frontieră şi vamale din ţara vecină.
Potrivit Poliţiei de Frontieră, sistarea vizează posturile Clocuşna-Sokireanî, Ceadâr Lunga – Novîe Troianî, Ceadâr Lunga-Maloiaroslaveţ, Cişmichioi-Dolinscoe, Vulcăneşti-Vinogradovka, Mirnoe-Tabaki, Giurgiuleşti-Reni, Săiţi-Lesnoe, Briceni-Rossoşani, Unguri-Broniţa şi Ocniţa-Sokireanî.
Astfel, pentru a exclude formarea ambuteiajelor la trecerea frontierei de stat şi creşterea timpilor de aşteptare, călătorii sunt sfătuiți să se informeze din timp despre situaţia din punctele de trecere a frontierei, fie sunând Linia Verde a Poliţiei de Frontieră (022 259 717), care este funcţională nonstop, fie online: pagina oficială a instituţiei.
Totodată, autoritățile moldovene îndeamnă cetăţenii, în măsura posibilităţilor, să amâne deplasările în Ucraina, ţinând cont că este o perioadă dificilă în statul vecin, unde infrastructura este precară.
Știrea inițială: Lipsa de energie electrică, după bombardamentele masive de miercuri, a obligat autorităţile de la Kiev să închidă temporar punctele de trecere a frontierei cu România şi Ungaria, transmite Serviciul de Stat al Frontierelor din Ucraina (SEF).
„Din cauza lipsei de electricitate, înregistrarea persoanelor şi vehiculelor nu se desfăşoară la punctul de control Solotvino (Slatina), la frontiera cu România, nici la posturile de control din Kosino (Koson) şi Dzvinkove, la frontiera cu Ungaria”, a spus SEF.
Ploaie de rachete în Kiev
Joi dimineață, aproape 70% dintre locuitorii capitalei Kiev nu aveau curent electric, iar alimentarea cu apă potabilă era parţială. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut Consiliului de Securitate al ONU să acționeze împotriva Rusiei, în urma atacurilor aeriene asupra infrastructurii civile. Numeroase orașe au rămas în întuneric și frig, în timp ce se instalează iarna.
Cu o zi în urmă, armata rusă a lansat un șir de rachete pe teritoriul Ucrainei, ucigând 10 persoane, forțând închiderea centralelor nucleare și întrerupând alimentarea cu apă și electricitate în multe locuri. Ulterior, uzina Zaporojie a fost reconectată la rețeaua electrică, deși riscul privind producerea unei catastrofe nu a fost înlăturat. Ieri, reprezentanții companiei energetice de stat din Ucraina, Energoatom, dezvăluiseră că generatoarele diesel ale sitului au fost oprite.
„Astăzi este doar o zi, dar am fost 70 de rachete. Aceasta este formula rusească de teroare. Toate acestea sunt îndreptate împotriva infrastructurii noastre energetice. Spitalele, școlile, transportul, cartierele rezidențiale, toate au avut de suferit”, a relatat liderul de la Kiev. Ucraina așteaptă să vadă „o reacție foarte fermă” din partea lumii la atacurile aeriene de miercuri, a adăugat Zelenski.
Rezoluție PE împotriva Rusiei
Ambasadorul american la ONU, Linda Thomas-Greenfield, îl acuză pe liderul rus Vladimir Putin că a folosit „iarna ca armă pentru a provoca suferințe imense poporului ucrainean”. Miercuri, Parlamentul European a declarat Rusia stat care sponsorizează terorismul. Rezoluția a fost adoptată în ziua în care soldații ruși au lovit cu o rachetă S-300 maternitatea din Vilnianska, un bebeluș de doar două zile fiind ucis.